Fie ca folosesti frecvent creme de fata cu retinol sau il eviti din pricina multitudinii de recenzii negative intalnite pe forumuri, trebuie sa stii ca este unul dintre putinele ingrediente de ingrijire a tenului care chiar intinereste vizibil pielea. Serul facial anti-age de noapte sub forma de capsule cu retinol Elizabeth Arden contine probabil cea mai delicata forma de retinol pe care ai ocazia sa o folosesti.
Perlele de nuanta rose-gold sunt potrivite atat pentru tinerele ce vor sa adauge retinol in rutina de ingrijire a fetei cat si pentru doamnele ce vor un produs de lux pe care sa il utilizezi in fiecare zi, fara reactii adverse nedorite.
Este floare la ureche sa utilizezi aceste capsule cu retinol Elizabeth Arden dozate individual. Nu trebuie sa iti faci griji ca ai scapat o cantitate mult prea mare sau mica de produs. In plus, ceramidele din compozitie inlatura orice senzatie de iritatie sau uscaciune ce ar putea aparea atunci cand folosesti retinol
Desi nu multa, experienta personala m-a ajutat sa descopar cum ca ceramidele, spre deosebire de acidul hialuronic, sunt mult mai eficiente in retinerea umiditatii pielii. Ele formeaza o bariera protectoare a tenului, care se mentine, indiferent de conditiile de afara.
Astfel ca, in combinatie cu retinolul care face pielea sa fie sensibila, ceramidele nu fac altceva decat sa calmeze senzatia de mancarime, roseata si uscaciune, imbunatatind vizibil semnele de deshidratare ale fetei.
De ce capsule?
Sunt convinsa ca fiecare dintre noi stim ca atunci cand deschidem un nou produs cosmetic si il expunem la lumina si aer, ingredientele active din compozitie incep sa se degradeze, formula pierzandu-si usor din eficienta.
Imi place la nebunie modul in care vin ambalate aceste capsule cu retinol Elizabeth Arden.
Invelisul dozei unice dispune de o tehnologie ce protejeaza in totalitate serul anti-age, facand astfel ca formula sa fie in permanenta la fel de concentrata in fiecare capsula.
Fiind la inceput in utilizarea cosmeticelor cu retinol, nici nu ma simt presata sa folosesc cat mai des produsul pentru a-l termina si evita degradarea lui.
Prietenoase cu mediul, capsulele nu sunt realizate din plastic, ci din materiale 100% biodegradabile din ingrediente vegetale si minerale. In interior contin o formula fara miros ce este cu pana la 76% mai eficienta in comparatie cu alte produse ce nu contin retinol incapsulat.
Pe langa ingredientul anti-age principal, care este retinolul, acestea mai contin ceramide, ce intaresc bariera protectoare a pielii, peptide, ce intineresc tenul, si alte uleiuri emoliente precum avocado, ulei de masline si seminte de floarea soarelui ce revitalizeaza pielea.
Cum se aplica?
Serul cu retinol Elizabeth Arden, pe care l-am folosit doar seara inainte de culcare, are o consistenta de gel non-grasa, foarte placuta la atingere. Prima data cand il pui in palma are o textura de jeleu, insa dupa ce incepi sa il masezi pe piele, devine din ce in ce mai matasos, astfel ca poate fi intins cu usurinta.
Modul de aplicare nu iti da batai de cap, doar trebuie sa rasucesti partea superioara a capsulei si sa storci intreg continutul in palma. Aplica serul pe fata, gat si decolteu si maseaza usor cu miscari circulare pana cand intreaga cantitate este absorbita de piele.
Neavand o piele foarte sensibila, pot spune ca nu am simtit nici macar o clipa senzatia de iritatie si nici nu mi s-a inrosit fata. Desi nu am folosit capsulele cu retinol si ceramide de mai mult de 2-3 ori pe saptamana, am putut observa rezultate notabile dupa aproximativ o luna.
Atat textura cat si nuanta pielii s-au imbunatatit, tenul este mai hidratat, nu mai am pori deschisi, iar micile pete provocate de o acnee din trecut au disparut considerabil. Despre riduri nu pot sa ma dau prea mult cu parerea ca inca nu am, insa am observat ca pielea a devenit mai elastica si neteda in anumite zone.
In cazul in care nu esti la primul contact cu retinolul, daca l-ai mai folosit in trecut, iar pielea s-a obisnuit cu acesta, poti folosit aceste capsule cu retinol Elizabeth Arden si de mai multe ori pe saptamana, chiar in fiecare seara. Nu uita, insa, ca dimineata sa aplici neaparat o crema cu SPF, retinolul face ca pielea sa fie mai sensibila la razele soarelui.